analize-recomandate-pentru-c-derea-p-rului-cum-afli-care-este-cauza-problemei-ducray-upper-image

Analize recomandate pentru căderea părului. Cum afli care este cauza problemei?

Căderea părului reprezintă un fenomen destul de des întâlnit, în special la adulții mai în vârstă, însă poate fi prezent și la copii. Acesta poate apărea treptat de-a lungul anilor sau se poate declanșa brusc. În funcție de cauză, poate fi temporar sau permanent.1

Pentru a lua măsurile potrivite în cazul căderii părului, va trebui să identifici cauza. Mergi la dermatolog pentru a putea primi un diagnostic potrivit.2 Acesta va recomanda o serie de analize și teste necesare în cazul unei astfel de probleme. Află cum îți poți da seama că ai de-a face cu acest fenomen, care sunt cele mai comune cauze și ce investigații ar trebui sa urmezi.

Simptome ale căderii părului

Căderea părului se poate manifesta în diferite moduri, în funcție de cauză. Aceasta poate apărea brusc sau în mod gradual și poate fi prezentă doar pe scalp sau pe suprafața întregului corp. Așadar, pot apărea o serie de simptome specifice acestui fenomen.3

Rărirea graduală a părului

Rărirea graduală a părului creștetul capului reprezintă cel mai comun mod de cădere a părului, care se manifestă odată cu înaintarea în vârstă. La bărbați, părul începe să dispară din zona tâmplelor și a frunții, iar la femei în zona cărării.3

Zone de calviție

Anumite persoane își pot pierde părul de pe scalp, din barbă și din sprâncene sub forma unor zone circulare, de dimensiuni nu foarte mari. Pot apărea mâncărimi și dureri înainte de a avea loc căderea părului.3

Rărirea bruscă a părului

Părul se poate rări brusc și poți pierde cantități mari de păr în timpul periajului, la duș sau chiar și când îți plimbi degetele prin el. Această formă de cădere a părului provoacă o rărire generală a întregii podoabe capilare, însă este de obicei temporară.3

Căderea părului de pe întreg corpul

Există și situații în care părul poate cădea de pe întreaga suprafață a corpului. Însă, acesta crește la loc în mod obișnuit.3

Cauzele căderii părului

Pentru a ști ce fel de analize pentru căderea părului ar trebui să realizezi, este important să afli mai întâi care ar putea fi cauzele cele mai comune ale acestui fenomen.

Ereditatea

Cea mai comună cauză a căderii părului este o afecțiune ereditară ce își face apariția odată cu înaintarea în vârstă. În acest caz, pierderea părului are loc în mod gradual, urmând un tipar ușor de prezis.3

Schimbările hormonale

O serie de probleme pot duce la pierderea permanentă sau temporară a părului, iar printre acestea se numără schimbările hormonale. Ne referim la schimbările care au loc în timpul sarcinii, după naștere, în timpul menopauzei sau problemele glandei tiroide.3

Diferite afecțiuni

Căderea părului se poate manifesta și în cazul unor afecțiuni ale sistemului imunitar, a infecțiilor scalpului, dar și în cazul unor tulburări care duc la smulgerea firelor de păr.3

Stresul

Multe persoane pot avea de-a face cu o rărire generală a părului la câteva luni după ce au suferit un șoc fizic sau emoțional. Acest tip de cădere a părului este temporară.3

Cauze fizice - metode de coafare

Coafarea excesivă a părului și alegerea unor coafuri care exercită multă presiune asupra firului de păr pot fi responsabile. De asemenea, procedurile pe bază de ulei încins sau coafarea permanentă poate avea același efect. Dacă se formează cicatrici în zona scalpului, pierderea părului poate fi permanentă.3

Tipuri de cădere a părului

Căderea părului după un tipar

Acest tip de cădere a părului presupune o rărire simetrică a părului, mult mai proeminentă în zona din față, în vârful și în zonele laterale ale scalpului. Fenomenul se manifestă la ambele sexe, însă retragerea părului din zona frunții este mult mai vizibilă în cazul bărbaților. Cea mai comună formă de cădere a părului după un tipar este alopecia androgenetică, o afecțiune ereditară.4

Căderea difuză a părului

Căderea difuză a părului reprezintă o pierdere uniformă a părului de-a lungul întregului scalp. Cea mai comună formă a acestui fenomen este efluviul telogen, care rezultă în pierderea a 200 sau mai multe fire de păr pe zi.4

În general, efluviul telogen apare după un eveniment stresant, precum o boală gravă, o operație majoră, boli ale glandei tiroide, sarcină, anemie cu deficit de fier, malnutriție, scădere bruscă în greutate sau deficit de vitamina D. Pierderea părului începe să aibă loc la 2-4 luni după evenimentul în cauză și se ameliorează în 6-9 luni.4

Căderea focală a părului

Fenomenul presupune pierderea de păr sub forma unor petice pe scalp și, uneori, și în alte regiuni ale feței și corpului. Cea mai întâlnită formă a căderii focale este alopecia areata, o boală autoimună care, de cele mai multe ori, apare în copilărie dar poate afecta indivizi de orice vârstă. Regenerarea spontană a părului poate apărea în până la 30% dintre cazurile mai ușoare de alopecie areata.4

Analize recomandate pentru căderea părului

După cum putem observa, cauzele căderii părului pot fi multiple. Înainte de a pune un diagnostic, medicul va realiza un examen fizic și îți va pune câteva întrebări referitoare la dieta pe care o urmezi, la rutina de îngrijire a părului, dar și la istoricul tău medical și familial.5

Printre investigațiile pe care le poate recomanda, se pot număra și analizele de sânge pentru căderea părului, pentru a depista eventuale probleme care să declanșeze fenomenul.5 Deoarece dereglările hormonale tiroidiene se numără printre cauze6, acestea pot fi analize de hormoni, dar și analize pentru a depista un eventual deficit de nutrienți:


Medicul poate realiza și alte teste:

  • biopsie de scalp, prin care medicul preia o probă de pe pielea capului sau din câteva fire de păr smulse, pentru a examina la microscop rădăcinile și a stabili dacă este vorba despre o infecție5
  • examinarea cu ajutorul unui dispozitiv special a unor fire de păr tăiate pentru a evidenția eventuale probleme are firului de păr5

Ce poți face pentru a minimiza simptomele căderii părului?

Folosirea unor produse speciale

Optează pentru utilizarea unor produse de îngrijire dedicate căderii părului. Poți încerca șamponul și balsamul Anaphase+, care ajută la întărirea și fortificarea firului de păr. Gama noastră de produse include și diferite loțiuni. Creastim este dedicată îngrijirii în cazul căderii ocazionale a părului, în timp ce Neoptide asigură o îngrijire pentru căderea de durată. Aceasta din urmă are formule dedicate pentru femei și bărbați.

Îngrijirea atentă a părului

Aranjează-ți părul doar în coafuri lejere. Dacă îți plac împletiturile, cocurile sau codițele, încearcă să eviți ca acestea să fie prea strânse, pentru a evita presiunea excesivă. Încearcă să nu îți tragi, răsucești sau freci părul. După baie, tamponează părul cu prosopul, nu îl freca sau răsuci.1

Instrumentele și produsele de styling sunt de asemenea responsabile pentru pierderea părului. Câteva exemple de produse care pot afecta podoaba ta capilară includ uscătorul, ondulatorul, placa, produsele de colorare, decolorare și de ondulare permanentă.1

Dacă decizi să îți coafezi părul folosind astfel de instrumente pe bază de căldură, utilizează-le doar când părul este uscat și alege setarea cu temperatura cea mai scăzută.1

O alimentație echilibrată

O dietă echilibrată, bogată în nutrienți este necesară pentru sănătatea întregului corp, inclusiv a părului. Deși este important să incluzi toate vitaminele esențiale într-o dietă sănătoasă, există câteva care sunt vitale pentru creșterea părului11:

  • Vitamina C este esențială pentru producția de colagen, țesutul conector al pielii care se găsește și în foliculii de păr. Alimentele care conțin vitamina C includ citricele, broccoli, ardeii grași și căpșunile.11
  • Complexul de vitamine B susțin sănătatea metabolismului, dar și a pielii și părului. Vitaminele B se găsesc în alimente precum legume cu frunze verzi, fasole, nuci și avocado.11
  • Vitamina E conține antioxidanți puternici care contribuie la menținerea unui scalp sănătos. Alimentele bogate în vitamina E includ semințele de floarea soarelui, spanacul, uleiul de măsline, broccoli și creveții.11


Pierderea unei cantități din ce în ce mai mari de fire de păr este destul de des întâlnită. Pentru a putea adopta o rutină de îngrijire potrivită și a lua măsurile corespunzătoare, consultă medicul dermatolog și realizează-ți analizele necesare pentru a identifica în mod corect cauza acestui fenomen.

Referințe:

1. Moore, Kristeen. “Everything You Need to Know about Hair Loss.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/hair-loss. Published June 26, 2019. Accessed August 24, 2022.
2. “Hair Loss: Diagnosis and Treatment.” American Academy of Dermatology, www.aad.org/public/diseases/hair-loss/treatment/diagnosis-treat. Accessed August 24, 2022.
3. “Hair Loss.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hair-loss/symptoms-causes/syc-20372926. Published March 26, 2022. Accessed August 24, 2022.
4. Kristin Walter, MD. “Patient Information: Common Causes of Hair Loss.” JAMA, JAMA Network, jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2795266. Published August 16, 2022. Accessed August 24, 2022.
5. “Hair Loss.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hair-loss/diagnosis-treatment/drc-20372932. Published March 26, 2022. Accessed August 24, 2022.
6. SB;, Shrivastava. “Diffuse Hair Loss in an Adult Female: Approach to Diagnosis and Management.” Indian Journal of Dermatology, Venereology and Leprology, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19172026/. Published January-February 2009. Accessed August 24, 2022.
7. RB;, Mejia LA;Hodges RE;Rucker. “Clinical Signs of Anemia in Vitamin A-Deficient Rats.” The American Journal of Clinical Nutrition, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/453058/. Published July 1979. Accessed August 24, 2022.
8. SS;, Zempleni J;Hassan YI;Wijeratne. “Biotin and Biotinidase Deficiency.” Expert Review of Endocrinology & Metabolism, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19727438/. Published November 2008. Accessed August 24, 2022.
9. Kim, Dong Ha, et al. “Successful Treatment of Alopecia Areata with Topical Calcipotriol.” Annals of Dermatology, Korean Dermatological Association; The Korean Society for Investigative Dermatology, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3412244/. Published August 2012. Accessed August 24, 2022.
10. R;, Saper RB;Rash. “Zinc: An Essential Micronutrient.” American Family Physician, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20141096/. Published May 2009. Accessed August 24, 2022.
11. Jay, Kitty. “Hair Loss: Cause, Treatment, Prevention, and More.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/stress/stress-hair-loss. Published March 29, 2019. Accessed August 24, 2022.

Sus