Prurit este termenul științific folosit de medici pentru a se referi la mâncărime. Definiția pruritului este destul de simplă, este senzația neplăcută care duce la nevoia de a se scărpina. Este un reflex universal, fiziologic și inconștient. Atunci când scărpinatul devine prea intens și inconfortabil în fiecare zi, ceva nu este în regulă. Scrisă de profesioniști din domeniul sănătății, această fișă despre prurit este menită să ajute persoanele cu mâncărimi ale pielii sau ale scalpului. Obiectivul nostru? O mai bună înțelegere și o gestionare optimă a mâncărimilor lor.
Cuprins
Mâncărimea pielii este un fenomen extrem de frecvent, afectând între 13% și 30% din populație(1) . Mâncărimea pielii afectează pe toată lumea: bebeluși, copii, adulți, vârstnici, bărbați, femei, mame însărcinate sau care alăptează. Pruritul poate fi concentrat pe una sau mai multe părți ale corpului, sau poate fi un prurit generalizat.
Pruritul este o senzație comună, dar complexă. Mulți oameni cred că este o simplă eliberare de histamină, când, de fapt, pruritul implică multe structuri, fibre nervoase și molecule biologice precum citokinele sau neurotransmițătorii. Nu există un singur tip de prurit, ci mai multe.
" De ce ne scărpinăm?" este adesea o întrebare la care este dificil de răspuns. Cauzele pruritului și ale mâncărimilor sunt extrem de variabile de la un individ la altul.
Senzațiile de mâncărime la nivelul pielii de origine dermatologică sunt cele mai cunoscute și mai ușor de înțeles, deoarece sunt însoțite de leziuni cutanate, cum ar fi plăci sau pete. Tocmai aceste leziuni cutanate sunt cele care provoacă acest tip de prurit. Printre principalele dermatoze pruriginoase, putem enumera eczema, psoriazis, dermatita seboreică și chiar scabia, varicela, mușcăturile de insecte și de plante, arsurile solare etc. Mâncărime pe tot corpul poate fi cauzată și de cauze non-dermatologice, iar aici totul devine mai complicat. În acest caz, pruritul nu este asociat cu una sau mai multe leziuni cutanate care l-ar putea explica. Este vorba de prurit sine materia, cu alte cuvinte prurit fără pete sau plăci. Sursele pruritului sine materia sunt variate: boli renale sau hepatice, tulburări endocrine, cancere, medicamente, sarcină, boli neurologice, boli psihiatrice etc.
Vârsta înaintată este, de asemenea, o cauză a pruritului în sine. Multe persoane în vârstă sunt afectate de prurit senil, la domiciliu sau într-o instituție. Suferința lor în fața pruritului nu trebuie trecută cu vederea: familia, prietenii și personalul medical trebuie să fie atenți la persoanele în vârstă și la nevoile lor.
Tratamentele împotriva cancerului sunt o altă cauză posibilă a pruritului. Mâncărimea legată de tratamentele împotriva cancerului poate fi intensă. Poate afecta atât pielea, cât și scalpul, și poate însoți orice tip de tratament: chimioterapie, radioterapie, terapie țintită sau imunoterapie.
În sfârșit, mulți parametri de mediu pot accentua pruritul: apa dură, condițiile climatice, transpirația, frecarea, utilizarea de produse cosmetice nepotrivite, stresul etc.
Atunci când aveți mâncărimi ale pielii sau mâncărimi ale scalpului, vă recomandăm să consultați un medic pentru a identifica cauza mâncărimilor. Medicii generaliști sau specialiștii sunt acolo pentru a ajuta pacienții care suferă de prurit. Aceștia efectuează examinări complete ale pielii, căutând leziuni cutanate care ar putea explica mâncărimile sau care rezultă în urma scărpinării. Aceștia interoghează pacientul în mod amănunțit, căutând factorii care ar putea contribui la prurit. În unele cazuri, aceștia vor solicita teste suplimentare pentru a determina cauza pruritului.
Impactul psihologic și social al pruritului trebuie, de asemenea, să fie luat în considerare. De fapt, mâncărimea pielii și a scalpului este o sursă de anxietate, insomnie și chiar depresie. Pruritul pe față poate duce la leziuni vizibile ale pielii și dăunează imaginii de sine. Scărpinatul în public este destul de jenant, așa că persoanele care suferă de mâncărimi se rețin (și apoi, uneori, se scarpină violent în privat) și se izolează.
Odată identificată sursa mâncărimii, pacientului care se scarpină i se pot oferi soluții pentru a ușura și calma mâncărimea. Vindecarea completă a pruritului este uneori dificilă, mai ales atunci când cauza pruritului este o boală cronică. Pe de altă parte, este posibil să se amelioreze pruritul și să se recupereze astfel o viață mai senină.
Pacienții cu mâncărimi ale pielii care se automedichează apelează foarte des la antihistaminice pentru a combate mâncărimile. Din păcate, acestea nu sunt întotdeauna eficiente. Cel mai bine este să consultați un medic pentru a primi un tratament adecvat și personalizat.
Managementul prurit de origine dermatologică este relativ simplu, deoarece este vorba de tratarea dermatozei în cauză. De exemplu, eczema este tratată cu creme cu cortizon și emoliente.
Tratamentul pruritului non-dermatologic este mai complex și depinde de boala care provoacă pruritul. De exemplu, în cazul pruritului datorat unei boli hepatice numită colestază, administrarea unui tratament oral specific poate îmbunătăți parametrii biologici ai ficatului și poate ameliora pruritul.
În același timp, persoana care suferă de prurit trebuie să își adapteze rutina zilnică de igienă și de îngrijire a pielii pentru a-și ușura pielea. Se recomandă dușuri călduțe, rapide, cu un săpun supergras, syndet sau ulei de curățare calmant, fără parfumuri. Se recomandă, de asemenea, spălarea părului cu un șampon îmbogățit cu ingrediente active antipruriginoase. Uscarea pielii și a părului trebuie să fie cât mai blândă posibil. Aplicarea pe piele a unei creme antipruriginoase cu proprietăți hidratante și calmante, o dată sau de mai multe ori pe zi, este, de asemenea, o bună practică. Așezați tubul de cremă într-un loc răcoros pentru a oferi o senzație de răcoare sau păstrați tubul pe noptieră pentru a ameliora rapid mâncărimile nocturne.
De asemenea, este indicat să puneți în aplicare zilnic soluții anti-stres, cum ar fi meditația, yoga sau respirația coerentă.
(1) Epidemiologia pruritului: Adăugarea la povara morbidității cutanate. F. Dalgard, E; Weisshaar. Acta Derm Venerol 2009; 89:339-350