Care este șamponul potrivit împotriva dermatitei seboreice?

La adulți și la copii de peste 12 ani, dermatita seboreică de la nivelul scalpului se poate controla folosind un șampon sub formă de tratament dermato-cosmetic.
Șampoanele dermato-cosmetice întotdeauna se vor combina cu tratamente medicamentoase pentru reducerea riscului posibilelor reapariții. Totuși, în anumite cazuri, produsele dermato-cosmetice ca atare pot fi eficace împotriva dermatitei seboreice. Medicul dvs.va lua o decizie în funcție de gravitatea afecțiunii dvs. și de simptomele asociate.

DU_HOME-PAGE_VISUEL-DERMATOLOGIST_BASE_HEADER 960x584

Cuprins

Șampoanele medicinale și dermatita seboreică

Șampoanele cu tratament medicamentos, acționează, în general, împotriva ciupercii Malassezia, prin limitarea proliferării acesteia și oferă o acțiune anti-inflamatoare pentru calmarea simptomelor. Astfel, aceste șampoane au un rol important în tratarea dermatitei seboreice.

  • Șampoanele pe bază de ketoconazol (1,2,3), reprezintă tratamentul de primă linie, în cazul în care scalpul este afectat de dermatită seboreică.

Acestea se aplică de două ori pe săptămână, timp de două până la patru săptămâni.
Mecanismul de acțiune al acestora se bazează pe acțiunea antifungică și anti-inflamatoare.
Odată cu acest tratament, se pot observa anumite efecte adverse, din fericire foarte rare, precum, iritație, prurit (sau mâncărime), eczemă de contact sau, foarte rar, modificarea culorii părului cărunt sau vopsit.

  • Șampoanele (4) care conțin nitrat de miconazol acționează în același mod ca cele care conțin ketoconazol, iar dozajul acestora este identic.
  • Șampoanele pe bază de ciclopirox olamină (4,5) se aplică de două sau trei ori pe săptămână, timp de patru săptămâni. Acestea oferă o acțiune antifungică și anti-inflamatoare. Sunt la fel de eficiente ca cele cu ketoconazol.
  • Șampoanele pe bază de disulfură de seleniu (6) acționează prin reducerea proliferării celulelor și astfel a mătreții, dar și împotriva proliferării ciupercii din tipul Malassezia. Spre deosebire de ketoconazol, disulfura de seleniu pare a fi ușor mai puțin eficientă și mai puțin bine tolerată, un efect advers principal fiind iritația și aspectul uscat. Se aplică de două ori pe săptămână timp de două săptămâni și apoi o dată pe săptămână.

Șampoanele dermato-cosmetice pentru îngrijire și dermatita seboreică

De asemenea, există o mulțime de șampoane dermato-cosmetice pentru disponibile în farmacii. Pentru a găsi șamponul potrivit dintre toate gamele, este simplu, denumirea acestuia, în general, este însoțită de inițialele D.S., pentru dermatită seboreică.

Aceste șampoane combină acțiunea keratolitică pentru eliminarea scuamelor, având o acțiune antifungică pentru a reduce proliferarea ciupercii din genul Malassezia. De asemenea, acestea au și efect anti-inflamator pentru calmarea scalpului iritat, reducerea roșeții și calmarea mâncărimii.

Frecvența utilizării acestor șampoane împotriva dermatitei seboreice este aproximativ aceeași ca în cazul așa-numitelor șampoane „medicinale”. Acestea se folosesc de două sau trei ori pe săptămână, apoi până când apar îmbunătățiri, se recomandă să le aplicați, dar la intervale mai mari pentru a menține efectele în timp.

Dintr-o perspectivă mai practică, se recomandă să le aplicați prin masarea ușoară a scalpului și să respectați durata de aplicare indicată.

Câteva recomandări simple pentru a le urma zilnic

Dermatita seboreică provoacă iritarea scalpului. Dacă vă spălați pe cap mai frecvent decât doza recomandată de șampon pentru tratamentul dermatocosmetic, se recomandă să alternați cu șampoane cu acțiune mai delicată și calmantă pentru alte șampoane. Nu ezitați să consultați farmacistul.
Evitați folosirea produselor de stilizare, precum fixativele sau gelurile pentru a reduce riscul iritării scalpului.


(1)Faergemann J, Borgers M, et al. A new ketoconazole topical gel formulation in seborrhoeic dermatitis: An updated review of the mechanism. Expert Opin Pharmacother 2007;8:1365-71.
(2)Elewski BE, Abramovits W, et al. A novel foam formulation of ketoconazole 2% for the treatment of seborrheic dermatitis on multiple body regions. J Drugs Dermatol 2007;6:1001-8.
(3)Elewski B, Ling MR, et al. Efficacy and safety of a new once-daily topical ketoconazole 2% gel in the treatment of seborrheic dermatitis: A phase III trial. J Drugs Dermatol 2006;5:646-50.
(4)Subissi A, Monti D, et al. Ciclopirox: Recent non- clinical and clinical data relevant to its use as a topical antimycotic agent. Drugs 2010;70:2133-52.
(5)Ratnavel RC, Squire RA, et al. Clinical efficacies of shampoos containing ciclopirox olamine (1.5%) and ketoconazole (2%) in the treatment of seborrhoeic dermatitis. J Dermatolog Treat 2007;18:88-96.
(6)Danby FW, Maddin WS, et al. A randomized, double-blind, placebo-controlled trial of ketoconazole 2% shampoo versus selenium sulfide 2.5% shampoo in the treatment of moderate to severe dandruff. J Am Acad Dermatol 1993;29:1008-12.

Sus