Acneea nodulară se mai numește acnee nodulo-chistică sau acnee conglobată.
Cuprins
O parte dintre persoanele cu acnee suferă de o formă severă a bolii. Dintre acestea, unele persoane dezvoltă acnee nodulo-chistică, o formă cronică și severă de acnee care este relativ necunoscută publicului general.
Acneea nodulară apare mai frecvent la băieți decât la fete și mai des la persoanele cu istoric familial de acnee severă.
Acneea nodulară apare pe față, la fel ca majoritatea tipurilor de acnee dar, deseori, se extinde către alte zone ale corpului: spate, piept, umeri, fese etc.
Nodulii sunt cele mai frecvente leziuni ale acestui tip de acnee. Sunt roșii și au un diametru mai mare de 5 mm, deși mai multe tipuri de leziuni coexistă în acneea nodulară: leziunile comedoniene constau din puncte negre mari care uneori se pot asocia; leziunile inflamatorii includ pustule (leziuni roșii cu diametrul mai mic de 5 mm), noduli, chisturi sau abcese. Toate acestea duc la un risc crescut de apariție a cicatricilor.
Nodulii acneici sunt adesea dureroși și sensibili. Leziunile acneei nodulare sunt foarte vizibile și neatrăgătoare și pot duce la izolare și retragere. În școala generală, liceu sau facultate, colegii pot crede că afecțiunea este cauzată de o boală contagioasă sau de lipsa de îngrijire, dar nu este deloc cazul.
Tratamentul acneei nodulo-chistice se concentrează în mare parte pe retinoizii administrați pe cale orală. Aceste medicamente sunt eficiente, dar deosebit de agresive.
Mai mult, de multe ori provoacă uscarea pielii și mucoaselor.
Trebuie adoptate măsuri zilnice împotriv uscării pielii, inclusiv protecție solară, produse blânde de igienă, hidratarea pielii și a buzelor, precum și utilizarea produselor de lubrifiere pentru ochi în cazul sindromului de ochi uscat.
În final, dacă întâmpinați probleme la școală, vă este teamă că alte persoane vă privesc sau vă simțiți forțat(ă) să evitați interacțiunea socială, ar trebui să vorbiți despre acesta cu familia și prietenii sau cu un profesionist din domeniul sănătății.
Piele grasă sau predispusă la acnee
Ten gras sau cu tendință acneică
Ten gras sau cu tendință acneică
Ten gras sau cu tendință acneică
Ten gras sau cu tendință acneică
Ten gras sau cu tendință acneică
Ten gras sau cu tendință acneică
NEWSLETTER
Expertiza dermatologică
Pentru a întelege mai bine nevoile pielii și ale părului, descoperă articolele și produsele noastre inovatoare gândite pentru a vă îmbunătăți calitatea vieții.